Blog
Principala » 2010 » Februarie » 9 » Câteva kilograme în plus ar fi garanţia longevităţii?
21.46.15 Câteva kilograme în plus ar fi garanţia longevităţii? |
Studii recente afirmă
că un exces ponderal de 15 kg nu are o influenţă notabilă asupra
sănătăţii şi că normele medicale ar fi prea severe. Dacă aveţi între 10
şi 19 kg mai mult decât ar trebui, nimic nu vă obligă să încercaţi să
slăbiţi! Mai bine vă acceptaţi aşa cum sânteţi! Este mesajul pe care un
număr tot mai mare de medici şi nutriţionişti îl adresează marelui
public, după ani şi ani de avertizare în ceea ce priveşte greutatea
suplimentară şi obezitatea. La
sfârşitul lunii ianuarie, un studiu apărut în revista American
Geriatrics Society arăta că persoanele de 70 de ani uşor suprapoderale
au o speranţă de viaţă cu 13% mai mare decât cele care au o greutate
normală. Potrivit autorului, dr Leon Flicker, rezultatul demonstrează că
observaţiile anterioare, bazate pe indicele de masă corporală (IMC),
utilizat pentru determinarea caracterului supraponderal, sunt prea
severe. Aceeaşi constatare fusese făcută de Journal of the American
Medical Association.
Pe scurt, standardele medicale ar subestima corpolenţa ideală. IMC-ul se
calculează indiferent de sex. De la 25 la 30 (adică de la 75 la 87 kg
la o înălţime de 170 cm) se vorbeşte de persoane supraponderale; de la
30 în sus (88 kg şi mai mult la aceeaşi înălţime), intervine obezitatea.
Indicele cuprins între 18,5 şi 24,9 este considerat normal, ceea ce
înseamnă 54-70 kg pentru exemplul menţionat. Însă, 10-19 kg în plus ar
fi garanţia longevităţii: persoanele care au IMC 29, adică între 73 şi
85 kg (la o înălţime de 170 cm) au cea mai bună speranţă de viaţă.
„În practica medicală, nutriţioniştii şi medicii stabilesc IMC-ul după
examinarea clinică a pacientului”, spune un psiholog din Geneva. Astfel,
IMC-ul unei persoane de 55 kg la 175 cm este normal, însă consultaţia
poate face medicul să considere altfel. Societatea are totuşi alte
puncte de vedere. Revista Playboy a calculat că greutatea feminină
ideală a scăzut cu 18 kg din 1959 până în 1989. „Se pare că Marilyn
Monroe avea un indice IMC peste 29. Se considera atunci voluptoasă, însă
astăzi n-ar mai avea niciun succes!”, spune un nutriţionist de la
Geneva.
Unii militanţi americani denunţă de câţiva ani diabolizarea mediatică a
greutăţii excesive. Avându-l în frunte pe profesorul de drept Paul
Campos, autor al best-sellerului „The Obesity Myth”, ei afirmă că
excesul ponderal este un criteriu mai puţin relevant în ceea ce priveşte
sănătatea decât statutul social, fumatul sau activitatea fizică.
Persoanele supraponderale, dar active, au o speranţă de viaţă mai bună
decât sedentarii cu talie de viespe. Acest grup de lobby crede că
autorităţile fac mai mult rău decât bine când îi încurajează pe oameni
să slăbească, pentru că regimurile produc adeseori variaţii de greutate
dăunătoare metabolismului, cunoscute sub numele de „efect yo-yo”. El
consideră că greutatea suplimentară nu este asociată clar cu un risc
crescut de mortalitate decât de la un IMC de 37, adică 100 kg la o
înălţime de 170 cm. Se ştie astăzi că nu trebuie să ne îngrijorăm pentru
zece kg în plus dacă greutatea nu variază vizibil. Există mulţi oameni
în această situaţie şi ar trebui lăsaţi în pace. Dimpotrivă, slăbiciunea
extremă este asociată cu o fragilitate crescută din punct de vedere al
sănătăţii, în timp ce riscurile cresc exponenţial dincolo de limita unei
obezităţi moderate.
În centrul polemicii se află IMC-ul. Formula nu este precisă (sexul nu
este luat în considerare) şi este generalizatoare (nu se face deosebire
între masa adipoasă şi neadipoasă). Prin urmare, corpurile musculoase
sunt considerate adeseori prea grase. Astfel, Brad Pitt, Russell Crowe
şi George Clooney ar cădea sub incidenţa acestei aprecieri. Un articol
publicat în numărul din 29 ianuarie al revistei Circulation sugerează că
imprecizia IMC-ului al falsifica chiar şi studiile epidemiologice.
Potrivit autorilor, nivelul de eroare ar fi probabil „ridicat”.
Inventatorul IMC-ului, savantul belgian Adolphe Quetelet, nu s-a gândit
că formula sa, pusă la punct în 1832, ar putea fi utilizată pentru
stabilirea unui diagnostic. „Să evaluezi procentul mediu de ţesut adipos
la un grup de indivizi de constituţie diferită este un lucru, iar
lipirea unei etichete pe o persoană, fără să ţii seama de
caracteristicile sale, este cu totul altceva”, spunea
Quetelet.
Sursa: Agerpres
|
Categorie: Noutăţi Medicale |
Vizualizari: 522 |
Adaugat de: AlexSyrus
| Raging: 0.0/0 |
|
Statistics
Total online: 1 Vizitatori: 1 Utilizatori: 0
Our poll
|